“Mii si mii de case din satele maghiare de frumusete idilică dorm toată vara în umbra anonimatului. Ar da cu plăcere cazare si masă si la sfertul preturilor de concediu afisate în ziare, dar în lipsă de organizare posibilitătile neexploatate se irosesc. Cererile si ofertele nu se întâlnesc.” – scrie despre Tinutul Secuiesc, Harsányi Zsolt în anul 1941, în prefata Cărtii călătorului, si continuă într-un mod vesnic actual: „comorile naturale îmbelsugate dau dovadă de o mare bogătie, demonstrează curiozitătile culturii Ardealului strămosesc, si imediat ne conving ferm, că meleagurile pădurilor de brazi splendide, minunatele mici saturi si plăcutele, atrăgătoare orase reprezintă una dintre cele mai frumoase teritorii ale Europei”.



Siculus Travel vă invită cu drag la Ocland, la granita dintre Tinutul Secuiesc si vechea regiune a sasilor.Zona deosebit de diversă, deluroasă-muntoasă a Homorodului se află la coltul de sud-vest a judetului Harghita, zona de sud a Scaunului istoric Odorhei, străbătută de pârâi repezi si pârâiase blânde.La poalele dealurilor Homorod si a muntii Rika (Persanii de Nord), pe valea Homorodului Mic se află comuna Ocland. Este compus din trei sate: Ocland, Crăciunel si Satu Nou.Cele trei sate se află la distante mici, satul Crăciunel la 2,5 km, iar Satu Nou la 1 km de Ocland, sat care este resedinta comunei.
Despre originea satului nu se găsesc date.



După dovezile cercetărilor arheologice zona aceasta este locuită de foarte mult timp.Primele asezări probabil se aflau pe dealurile cetătii Kustaly, în valea pârâului Oláh, pe câmpul Belmező din Crăciunel si la Senyő. Aici, după cum descrie Jánosfalvi Sándor István, s-au găsit „pe cutit de plug stilou de aur de grosimea unui vârf de fus, urne romane acoperite cu pietre plate, casetă cioplită de colectare a lacrimilor”.Pe locul prezent al satului Ocland probabil era un asa numit han, unde cărutele se opreau pentru a se odihni venind din Sânpaul, pe vechiul drum al Sării, mergând spre interiorul tării.




Toate acestea si multe alte dovezi ne arată că aici trăiau oameni chiar si înaintea secolelor XI-XII, oameni care trăiau în conditii vitregi, sufereau multe lovituri în secole în sir, dar totusi au rezistat si si-au păstrat cultura. Au supravietuit prima invazie a tătarilor din 1241, în 1421 atacul hoardei lui Murad Bez, însetat de sânge, si ciuma groaznică din 1454. Sursele principale de existentă erau: cultivarea pământului, arsul varului, cultivarea fructelor si apicultura.